In data de 3 martie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență a organizat o ceremonie de acordare a “Emblemei de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență” reprezentanților DSU și personalului din cadrul structurilor aflate în coordonare și coordonare operațională (IGSU, IGAV, SAJ, UPU/CPU, Salavamont) respectiv, organizațiilor internaționale și nonguvernamentale, cu ocazia Zilei Protecției Civile. In cadrul ceremoniei a fost decorata și Asociatia pentru Caini de Salvare Transilvania care, alături de Clubul Câinilor Utilitari si Cainii SAR Gugulania, colaborează cu DSU, in baza unui protocol, inca din anul 2017.
Decorațiile au fost acordate, în semn de apreciere, celor care prin eforturilor lor, au adus beneficii întregului sistem integrat de urgență, beneficiarul final fiind omul de rând.
Situațiile de urgență din ultimii ani s-au remarcat prin complexitate, intensitate și dinamism, caracteristici care au presupus adaptarea rapidă a tuturor celor angrenați în sprijinul semenilor și salvarea vieții acestora.
Situația generată de gestionarea afluxului de cetățeni ucraineni sosiți în țara noastră din zona de conflict este una dintre acțiunile complexe și de anvergură relevante pentru anul 2022, care a necesitat testarea, reală de această dată, a procedurilor de răspuns, în sistem integrat, din partea tuturor instituțiilor aflate în componența Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, alături de sprijinul guvernamental, al autorităților locale și ale societății civile, organizații internaționale, ong-uri etc.
Distincțiile au fost înmânate de ministrul afacerilor interne, Lucian Bode și de secretarul de stat, șeful DSU, dr. Raed Arafat, pentru servicii deosebite aduse sistemului de urgență din România.
Direcționează pana la 3,5% din impozitul pe venit și ne ajuți să salvăm oameni
Leave a Reply